ASOCIATIA GEOECOPOL
Dezvoltare prin cercetare, educatie non-formala si schimb de cunostiinte 

Asociatia GEOECOPOL

Click here to edit subtitle

Daniela Ciurel și George Rusescu au participat la cursul "URBAN ECOLOGY, YOUTH DEMOCRACY, PUBLIC PARTICIPATION" ce s-a desfășurat în Zaragoza, Spania în perioada 21 - 28 iunie. Ei au reprezentat asociația noastră GEOECOPOL și ne-au povestit pe scurt impresiile lor despre proiectul minunat, organizatori, participanți și alte aspecte.

"Au fost cinci zile complete de training, cu un program variat și activități constructive în care am dezbătut teme precum problemele sociale și de ecologie sau participarea activă și rolul esențial al tinerilor în societate. Am văzut exemple concrete de activități prin care putem contribui la dezvoltea societății din care facem parte, prin vizite la Expo Zaragoza, Fundația Federico Ozanam, Centrul Joaquin Roncal, sau prin prezența unor invitați precum Asociația  Feeding Zaragoza, politicieni și activiști locali.

Trainingul s-a încheiat cu un proiect pe care l-am implementat, dar și cu o sesiune foarte utilă de self assessment coordonată foarte profesionist și constructiv de trainerul cu care am lucrat, Kostas Spatiotis. Nu în ultimul rănd, la final am și propus fiecare dintre noi și o idee de proiect pe care ne-am dori să-l implementăm.

Să vă mai spunem că organizatorii au fost foarte profesioniști și atenți cu fiecare dintre noi și că am cunoscut, așa cum mă și asteptam de altfel, oameni foarte frumoși, entuziaști, cu energie pozitivă și cu foarte multe idei bune. Orașul este superb, iar codițiile de cazare și verviciile incluse au fost și ele ireproșabile, din punctul nostru de vedere. (multa mancare, multi cartofi prajiti :) ) :)

Ne-a plăcut mult să ne implicăm în activitățile training-ului, vă mulțumim cu drag că am fost acolo și ne bucurăm de experiența avută. Nu ne dorim decât să păstrăm cât mai mult din sentimentele trăite și să aplicăm cât mai mult din ce am învățat."
 

Manuela Barbu
a participat și ea la cursul Keys to Social Cohesion - Citizenship Education in Youth Work” și ne povestește în câteva cuvinte despre experiența ei în Azerbaidjan: "Probabil cele mai potrivite cuvinte ar fi cunoaștere, noi culturi, prieteni, schimbare și distracție. În ceea ce privește sesiunile de lucru, cred că acestea au fost foarte instructive și au reușit să miște ceva în fiecare dintre noi. La sfârșitul săptamânii fiecare a înțeles mai mult despre ce înseamna nevoia de toleranță a celuilalt și nevoia de a nu rămâne indiferent țn fața discriminărilor de orice fel. Totodată am descoperit noi modalități prin care ne putem implica în societate, văzând felul în care fiecare dintre noi activează în organizațiile proprii.

Cât despre Azerbaidjan..e superb! L-am descoperit interacționând atât cu o parte a colegilor din Azerbaidjan, cât și cu localnici. Eu personal mi-am clarificat o serie de informații despre situația politică din zonâ. Am vizitat împrejurimile, am mâncat o mâncare foarte gustoasî și am întâlnit prieteni pe viață. Oamenii de acolo sunt foarte calzi și chiar dacă uneori nu puteau să comunice cu noi în limba engleza, erau mereu în jurul nostru oferidu-și ajutorul. Restul colegilor au fost pe gustul meu: oameni extraordinari cu preocupări foarte diverse și interesante pe care vrei să îi mai revezi în viața asta..."